edd-deltadunarii - Potenţial turistic antropic al Deltei Dunării

Delta Dunării - potenţial turistic antropic

Potenţialul turistic antropic

Potenţialul antropic- reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creaţiei umane din punct de vedere cultural - istoric şi tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al unei aşezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind bază de existenţă pentru turism.

  În afară de plajele de nisip de pe malul mării, de la Sulina sau Sfântul Gheorghe, care conferă un ideal loc de izolare şi relaxare, un atuu al acestei regiuni sunt vestigiile arheologice:

a)Cetăţi

b)Edificii religioase

c)Muzee

d)Monumente

Cetăţile: şoapte ale istoriei şi scuturi ale străbunilor noştri

     Principala zonă turistică a municipiului Tulcea : Cetatea AEGYSUS, aşezare getică, cucerită de romani a fost menţionată de Ovidiu ca " veche cetate ", apărată de ziduri puternice, situată pe malul Dunării, intr-un loc înalt, la care cu greu se putea ajunge. Numele Aegysus este probabil de origine celtica. Identificarea cu orasul Tulcea de astăzi, făcută prima oara la sfârşitul sec.18 - începutul sec.19, a fost confirmată de descoperirea (1949) a unei inscripţii în limba latină. Săpăturile arheologice începute în anul 1974 la marginea de est a oraşului Tulcea, pe "Dealul Monumentului", au dus la descoperirea unei aşezări, în care cele mai vechi urme (ceramică autohtonă) aparţin secolului 4-3 î.Hr.. Aegysus a luat o mare dezvoltare sub stăpânirea romana, fiind puternic fortificată la sfarsitul secolului 3 - începutul secolului 4.

Zidul de incintă, cu turnurile de apărare, prezintă trei faze de construcţii. În interior s-au identificat resturi ale unui edificiu thermal. Cetatea a dăinuit până în secolul 7 d.Hr (moneda Heraclius), fiind reluată în stăpânire şi refăcută de bizantini sub Ioannes Tzimiskes.


HISTRIA
     Pe malul lacului Sinoe, în partea nordică a actualei peninsule Istria, s-a ridicat în urmă cu peste 2600 ani vestitul oras Histria, întemeiat de navigatorii şi negustorii greci, care s-au aşezat în ospitalierul golf de odinioară, cu scopul de a face comerţ cu baştinaşii geto-daci. Uleiul de masline, vinurile, obiectele de podoabă greceşti erau schimbate pe grânele, mierea, ceara de albine, pieile de vită, peştele sărat, faclele din raşina pinilor ce existau odata pe aici, oferite de triburile locale.

    Histria (Istria in limba greaca - denumire luata de la fluviul Istros = Dunarea) prosperă şi se dezvoltă timp de opt secole. Aşezarea, înconjurată de un puternic zid de apărare, era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 km; străzile erau pavate cu piatră, iar instituţiile de educaţie fizică = gymnasion si cele cultural-artistice = museion cunoşteau forfota obişnuită locurilor de acest fel.

   Între secolele I si al III-lea p.Hr se instaurează puterea romană pe meleagurile Dobrogei de azi. În această perioadă, în oraş se construiesc temple închinate zeităţilor romane, terme (bai publice), cartiere ale cetăţenilor bogaţi cu case frumoase.

Dar golful Halmyris, unde era aşezat oraşul a început să se împotmolească, nisipul închizând ieşirea la Marea Neagra. Cu tot neajunsul creat de lipsa posibilităţilor de a mai face lesnicios negoţ pe mare, oraşul cetate şi-a mai prelungit existenţa pâna în secolul al VI-lea. Cumplita invazie a avarilor, care distrug aproape în întregime cetatea, obligă pe locuitori s-o părăsească în căutarea unui loc mai ferit de primejdii. Încet, încet, Histria, a cărei viaţă mai pâlpâie ca o firavă lumină se ruinează; uitarea îi îngroapă şi numele şi locul.

    Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, a fost scoasă la lumină începând din 1914, de săpăturile marelui istoric şi arheolog Vasile Pârvan.

·        CETATEA ENISALA

-la 17 km de Jurilocva- aici s-au găsit urmele unor aşezări traco-getice (sec IX-VII î.Hr.) getice (sec. IV î.Hr.), cea mai mare necropolă geto-dacica din Dobrogea (sec. IV-III i.Hr.) şi un cadru roman.
Izvoarele istorice arata ca fortificatia de la Enisala a fost construita de genovezi, la sfarsitul secolului al XIII-lea. Dupa o scurta perioada in care a fost detinuta de Mircea cel Batran, a intrat sub stapanirea otomanilor.

·        FORTIFICAŢIA TROESMIS se găseşte la 3 km de comuna Turcoaia. Este o cetate traco-getică menţionată în sec. III î.Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach - Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de "municipium". Între sec I - sec.VII d.Hr. a fost unul dintre cele mai mari oraşe în Dobrogea.

·        Cetatea antică, CHILIA VECHE se află în arealul localităţii cu acelaşi nume. Se pare că datează din Antichitatea grecească, sub numele de Achileea, de la care derivă numele actual (cetatea lui Achile).

·        Cetatea bizantină SASLOVIA, Mahmudia (sec. III d.Hr.)   Rezervaţie arheologică. Aşezare civilă şi militară din epoca romano-bizantină, fortificată cu două şanţuri şi val de pământ între ele. Distrusă de goţi în sec. al IV-lea, cetatea a fost refăcută de bizantini şi a continuat să existe până în sec. al IX-lea.

·        FORTĂREAŢA NOVIODUNUM, ISACCEA

Cetate romano-bizantină cu nume celtic ("dunum" înseamnă în limba celtă "aşezare fortificată"), construită în 369 d.Hr. A avut un important rol strategic - comercial fiind ridicată la rangul de "municipium"; cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi monumentele publice, băile.
Cetatea a fost baza flotei fluviale romane Clasis Flavia Moesica. S-au pãstrat ruinele cetãţii şi unele resturi ale asezãrii civile. În acest loc, cu mult timp înainte, în cadrul expediţiei sale împotriva sciţilor din anul 514 î.Hr., dupã cum ne povesteşte Herodot, Darius a deplasat o impresionantã armatã compusã din 600.000 oameni. Mai târziu, în anul 369, împãratul roman Flavius Valens şi-a desfãşurat aici acţiunile sale militare împotriva vizigoţilor conduşi de Athanaric. În secolul al XIII-lea a trecut prin aceste locuri o formaţiune a Hoardei de Aur, iar în 1462, în cadrul acţiunilor sale militare împotriva turcilor, a ajuns pânã aici Vlad Ţepeş."

·        FORTAREAŢA ARRUBIUM, MĂCIN

Castrul roman Arrubium ale carui ruine se situează pe teritoriul oraşului Măcin, este atestat documentar pentru prima dată în jurul anului 100 e.n. în două diplome militare. Este menţionată prezentă la Arrubium a unei unităţi romane auxiliare (ala) formată de dardani.
      Mai târziu existenţa castrului roman este semnalată şi de alte patru documente istorice: Tabula Peutingeriana, hartă întocmită de un autor anonim probabil în perioada 260 - 271 e.n., Itinerarium Antonini, scris în anii 212 - 218 e.n., formă ajunsă la noi datând din timpul împăratului Diocletian (284 - 305), în care sunt indicate cetăţile romane de pe malul drept al Istrului (Dunării) de la Turtucaia până la vărsarea în Marea Neagră, Notitia Dignitatum, din primul sfert al secolului V, care conţine o listă a funcţiilor militare şi civile din răsăritul şi apusul Imperiului Roman şi Cosmographia, o descriere a lumii facută în secolul al VII-lea de geogarful din Ravenna, autor necunoscut. Se pare că numele cetăţii este de provenienţă celtică.
      La Măcin au fost descoperite inscripţii (ala I Dardanorum, ala II Hispanorum Aravacorum), stâlpi militari cercetaţi de Constantin Moisil - unul dintre aceştia datând din timpul lui Diocletian, ţigle ştampilate şi două mari tezaure monetare romane imperiale care au adus informaţii preţioase despre cetatea romană şi de faptul că legiunea a V-a Macedonică, stabilită la cetatea mai sudică Troesmis, situată la mai puţin de 20 de km, avea în sarcină până în anul 167 şi paza cetăţii Arrubium. In secolele I - II e.n., cetatea a cunoscut o mare dezvoltare socială şi economică.

·        CETATEA DINOGEŢIA, GĂRVAN

Numele ei a fost menţionat pentru prima dată de către Ptolemeu în cunoscuta sa lucrare "Geographia" (sec. II d.Hr.). Iniţial aşezare geto-dacă şi apoi romană, cetatea Dinogetia, a fost ridicată în timpul împăratului Diocleţian (284-305 d.Hr.). Distrusă în 559 d.Hr. de un trib huno-bulgar, cetatea a fost reconsolidată şi amplificată în sec. X-XII. A fost descoperită cu prilejul cercetărilor arheologice începute în 1939 şi reluate după cel de-al doilea război mondial. A îndeplinit funcţia de fortificaţie romană, aici fiind cantonate formaţiuni militare. Cea mai importantă construcţie este bazilica din mijlocul cetăţii, cea mai veche de pe teritoriul ţării noastre.

Linişte, pace, reculegere- RAIULPE PĂMÂNT   EXISTĂ

Mănăstirea CELIC-DERE
Mănăstire de călugăriţe cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august); este localizată în com. Frecăţei, jud. Tulcea, se ajunge pe drumul modernizat Tulcea – Frecăţei. Mănăstirea a fost clădită dupa 1841 pe vatra unei vechi pustnicii locuite de romani, de către arhimandritul . Athanasie Lisavenco şi alţi călugări romani; biserica ridicată la 1846 pe alt loc, a fost distrusă în 1947 de inundaţii; biserica din piatră (1901-1916), ctitorită de Episcopul Partenie Clinceni, sfinţită în 1932 este o catedrală monumentală având coloane şi galerii laterale, pictura în frescă realizată de Gh. Eftimiu, tâmpla are stil brâncovenesc de mare valoare artistică, sculptor Ion Dima.

Mănăstirea COCOŞ
Este mănăstire de călugări, are hramul "Sfânta Treime", ete localizată în com. Niculiţel, jud. Tulcea, se ajunge pe drumul modernizat Tulcea-Isaccea, ramificaţie modernizată până la Niculiţel; Vechiul schit de sihaştri din 1833 avea o biserică de nuiele, peste ea este ridicată 20 de ani mai târziu biserica din piatră şi caramidă zidită între 1911-1913, pe vatra celor două biserici demolate, pictura aparţine pictorului italian F. de Biasse. În biserică se găsesc chivote cu diferite moaşte ale Sfinţilor Martiri, muzeu cu obiecte de artă şi diferite ateliere.

Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Legenda spune că denumirea mănăstirei vine de la faptul că odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoş sălbatic însoţit de o bătaie de toaca. Călugării spun că acest cântec se mai aude şi astăzi, uneori.

Mănăstirea SAON
Acest sfânt aşezământ a luat fiinţă sub stăpânirea otomană în
anul 1846, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Cei veniţi la Saon au ridicat aici din chirpici câteva chilii şi un Paraclis ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. Câţiva ani mai târziu Saonul devine mănăstire de sine stătatoare, monahii au construit din chirpici şi lemn actuala biserica veche cu hramul " Intrarea Maicii Domnului în Biserică ", care există şi astăzi, precum şi două corpuri de chilii, din care a mai ramas numai din rândul Paraclisului. În 1889-1905, schitul a fost distrus de un incendiu, biserica a scăpat intactă din întreg edificiu.. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatra şi cărămidă, cu hramul " Acoperământul Maicii Domnului ". Construcţia ei a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul primului război mondial, precum şi a cutremurului din 1940, când turlele s-au prăbuşit. După anul 1956 lucrările de reconstrucţie a turlelor au fost reluate şi s-a executat pictura bisericească.

Biserica cu ceas
Biserica SF.GHEORGHE a fost terminată şi sfinţită în anul 1857. Ctitorii bisericii sunt Dumitrache Bei Teodorof si Hagi Valici Stefanoff, care sunt inmormantati in curtea bisericii.Catapeteasma este monument de artă şi are scris, pe icoane anii 1862, 1864 si 1894, deci nu avem un an sigur şi nici numele pictorului. Biserica a fost construită în formă de corabie şi nu se cunoaşte autorul şi nici un loc al unei biserici mai vechi. Casa parohială a fost construită de credincioşi în anul 1927, clopotniţa în anul 1857 iar cupola şi ceasul dupa 1877.Ceasul intonează o melodie la fiecare jumătate de oră sau oră fixă. Cărţile de valoare stau în biblioteca bisericii şi din păcate nu există fotografii vechi.Conform istoricului acestei bisericii, aceasta împreună cu 5000 m.p. de teren au rămas prin compensaţie de la comunitatea bulgară o dată cu schimbul de populaţie din 1940.

Biserica grecească
Biserica "BUNA VESTIRE" din municipiul Tulcea este una din cele mai vechi biserici din nordul Dobrogei. Biserica nu este ctitorie, fondurile necesare construirii ei s-au realizat din daniile credincioşilor, biserica a fost terminată în anul 1854.

CATEDRALA
În centrul Tulcei se află Biserica Sfântul Nicolae, Catedrala oraşului
Construcţia monumentală, în stil bizantin în formă de cruce, domină prin măreţie împrejurimile, iar în zile de sărbătoare existenţa i se face cunoscută până la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria in anul 1882.
Sfânta Masă este formată din blocuri de piatră, pe care se văd şi azi în latura din miazăzi probabil o fostă cruce. Construcţia din piatră şi cărămidă este înaltă de aproximativ 30m, stil bizantin cu trei turle: două aşezate în faţă, iar a treia, mai mare în centru. În interior tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe opt stâlpi masivi. Pictura , in stil renascentist, a fost executată în 1905-1906 de pictorul profesor D. Marinescu de la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.

MUZEE - ÎNTRE VECHI ŞI NOU RENAŞTE O NOUĂ LUME

·        MUZEUL “DELTA DUNĂRII”

Monument de arhitectură, clădirea muzeului a aparţinut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în oraşul Tulcea pe la mijlocul sec.XIX animat de o ambitie şi o tenacitate ce aveau să facă din el unul din cei mai înstăriţi oameni din regiune. În jurul anului 1890 Avramide aduce doi meşteri italieni şi le încredinţează construcţia unei case, pe care şi-o dorea a fi un simbol al prosperităţii familiei sale. După anul 1944 casa Avramide devine sediul Comitetului Democratic Grec.
         Cu o colecţie formată din 1500 de piese biologice şi un ierbar voluminos, din 1964 casa funcţionează în totalitate ca Muzeu de Ştiinte ale Naturii. În prezent patrimoniul cultural al muzeului cuprinde numeroase colecţii :

1.Colecţia de botanică cuprinde specii de plante herboriate din Dobrogea şi Delta Dunării (mai puţin specii acvatice) atât specii comune cât şi specii endemice, rare, ameninţate cu dispariţia;

2.Colecţia de entomologie cuprinde specii de insecte (coleoptere, himenoptere, diptere) din Delta Dunării, Dobrogea, alte regiuni ale ţării şi exotice;

3.Colecţia de mineralogie şi paleontologie cuprinde minerale provenite din Dobrogea, Baia Mare şi fosile de amoniţi, echinoderme, peşti, provenite din Dobrogea;

4. Colecţia de ornitologie este alcătuita din specii răpitoare de zi şi de noapte, acvatice, de stepă şi paseriforme. Colecţia cuprinde specii rare, accidentale şi ameninţate cu dispariţia.

5. Colecţia oologica cuprinde 320 de ponte aparţinând păsărilor răpitoare şi acvatice.

6. Colecţia de mamifere cuprinde specii caracteristice Deltei Dunării şi Dobrogei;

7. Colecţia de cranii şi sternuri, cuprinde piese sub formă de cranii de mamifere şi sternuri de păsări acvatice şi răpitoare;

8. Colecţia de ihtiologie cuprinde specii de

peşti din ihtiofauna Deltei Dunării, Marea Neagra şi a Oceanului Atlantic (sud-est şi centru) şi Oceanul Indian (partea de vest);

9. Colecţia de peşti vii, cuprinde specii autohtone răpitoare şi paşnice, dulcicole şi marine, precum şi specii dulcicole exotice originare din America Latină, America de Sud (partea nordică), Asia de Sud-Vest, Africa Centrală;

MUZEUL DE ARTĂ (Str. Grigore Antipa nr. 2)

Situat în apropierea falezei Dunării, muzeul adăposteşte colecţii de artă, gravură şi sculptură contemporană şi se mândreste cu o excepţională colecţie de avangardă interbelică semnate de către artişti români ca: Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Frederic Storck, Ion Jalea, Oscar Han, Victor Brauner - cea mai importantă colecţie de pictură din ţară.



Bijuteria de referinţă care situează Muzeul Tulcean de Artă printre cele mai prestigioase muzee din ţară, rămâne colecţia sa de pictură care este alcatuită cu unele dintre cele mai valoroase opere de arta românească.
        Structurată pe scheletul "Dobrogea oglindită în Arta Plastică Românească", muzeul prezintă pe simezele sale din expoziţia de bază, opere de mare valoare care pot naşte invidia marilor muzee din ţară.

MUZEUL DE ISTORIE- (Parcul Monumentul Independenţei, Str. Gloriei)

Aflat pe una din colinele oraşului Tulcea. Denumirea parcului este dată de Monumentul Independenţei ridicat în cinstea eroilor căzuţi în Razboiul de Independenţă. Prin materialele expuse, muzeul face o incursiune din antichitate şi pâna în epoca medievală a istoriei Dobrogei de Nord expunând un bogat patrimoniu arheologic - aproape 90.000 de piese arheologice, numismatice şi epigrafice, fiind organizat pe colecţii: ceramică, bronzuri, piese sculpturale şi epigrafice, podoabe, obiecte paleocreştine şi creştine, numismatică. Monumentul mai sus mentionat a fost fondat în 1899, iar obeliscul a fost realizat din granit de Bavenno (22 m înaltime) într-un atelier de pietrărie din Milano şi statuile din bronz (Dorobanţul şi Vulturul - 5 m înaltime) au fost turnate într-un atelier din Veneţia.



MUZEUL DE ETNOGRAFIE ŞI ARTĂ POPULARĂ- (Str. 9 Mai nr. 4)
Pe parcursul anului, muzeul adăposteşte numeroase expozitii temporare de creaţie şi obiceiuri populare tradiţionale specifice Dobrogei şi întregii ţări deţinând un număr de aproximativ 6.400 de piese împărţite în colecţia de etnografie (unelte agricole şi pentru creşterea animalelor, de pescuit, colecţie de piese de aramă, etc.) şi colecţia de artă populară (ţesături de uz casnic şi decorativ, piese de port şi podoabe, etc). Muzeul gestionează şi Casa Memorială a scriitorului dobrogean Panait Cerna, Casa Panaghia din Babadag - o frumoasă expoziţie de artă orientală şi Muzeul Satului Dobrogean de la Enisala - o gospodărie ţărănească conservată "in situ". Acest ansamblu cuprinde casa şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şopronul, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.

În cadrul "Casei Memoriale Panait Cerna", alături de expoziţia memorială s-a organizat şi o expoziţie etnografică reprezentând o sinteză a faptelor de viaţă tradiţională din această microzonă. Mobilierul ţărănesc şi meşteşugăresc, ţesăturile decorative, instrumentarul de industrie casnică, textilă crează un ambient de un deosebit rafinament, amintind de coordonata esenţială a artei populare româneşti - îmbinarea perfectă între util şi estetic.



Pe artera principală a oraşului Tulcea se mai află Casa de Cultură, Biblioteca Judeţeană, Galeriile de Artă ale Fondului Plastic.




                                  MONUMENTELE ŞI ISTORIA LOR

Piaţa Civică din Tulcea -construită între anii 1970-1972, e o piaţă largă, frumoasă, pardosită cu plăci de marmură, cu fântâni arteziene, fiind un loc de recreere pentru localnici şi oaspeţi. În centrul ei se află statuia lui Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului tulcean Ion Jalea. Prezentarea lui în formă statică exprimă ideea venirii domnului în armura de cavaler-oştean pentru a se opri aici, pe pământ dobrogean. Monumentul realizat în bronz a fost inaugurat în 1973.

FARUL COMISIEI EUROPENE A DUNĂRII DE JOS

     Construcţia acestui far a fost stabilită după înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, prin "Actul public privind navigaţia la Dunăre", emis la 2 noiembrie 1865 la Galaţi.
     Planurile şi construcţia acestui obiectiv, au fost realizate de către inginerii englezi Ch. Hartley şi M. Engelhardt care au participat şi la realizarea planurilor de construire a canalului navigabil precum şi cele de întreţinere permanentă a braţului Sulina.Construcţia farului este realizată în două etape şi finalizată în anul 1870, fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunării.
     Intre anii 1856 şi 1921, sediul Comisiei este laSulina - Palatul C.E.D. din str. I, nr. 202, după care se mută la Orşova. Dupa desfiinţarea Comisiei, Ansamblul Farului din Sulina este transferat Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos din Galaţi, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului "DELTA DUNĂRII" din Tulcea. De aici, este preluat în 1991 de către Ministerul Culturii.
     Astazi, monumentul istoric se află în administrarea OFICIULUI NATIONAL PENTRU PROTEJAREA PATRIMONIULUI.

TURNUL DE APĂ DIN SULINA
     Data exactă a construcţiei acestui obiectiv nu se cunoaşte, însă el se află în stare foarte bună de funcţionare şi astăzi. Bătrânii spun că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata germană a încercat să arunce întregul edificiu în aer, însă nu au reusit decât să spulbere partea sa superioara. Este o construcţie care impresionează prin măreţie şi soliditate.

PALATUL FOSTEI COMISIUNI EUROPENE A DUNĂRII
     Clădirea este în formă de "U", cu parter şi etaj şi a funcţionat ca sediu al Comisiunii Europene a Dunării până în anul 1921.
     Construcţia imobilulului, cel mai impunator din Sulina, a fost terminată în 1868. După constituirea Direcţiunii Dunărea Maritimă (D.D.M.), aici a funcţionat Căpitănia Portului Sulina, Casa de bani a Trezoreriei D.D.M. Imobilul a fost afectat de bombardamentele din Primul Razboi Mondial si refăcut ulterior. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, imobilul a fost incendiat, rămânând doar pereţii din cărămidă.

   Arhitectura clădirii, care are anvergura unei universităţi, se încadrează în stilul neoclasic, cu o compoziţie simetrică în plan şi spaţiu.

FARUL OBSERVATOR
     Far construit tot în perioada Comisiunii Europene a Dunării, actualmente neutilizabil. Este situat pe malul stâng al Dunării, iar legătura sa cu partea continentală se realizează printr-un lung dig de piatră. Ceea ce este fascinant la acest dig este faptul că el încă mai păstrează inscripţiile celor ce au participat la construcţia sa.
     Farul observator este cel la care s-au realizat filmări pentru filmul "Toate pânzele sus".
     Măiestria construcţiei şi sălbăticia naturii în care este amplasat, dă acestui obiectiv un aer misterios şi arhaic.

CIMITIRUL MARITIM DE LA SULINA

            -Legenda cimitirului-

     O frumoasă poveste de dragoste neîmpărtăşită, ca în majoritatea legendelor lumii, a trecut la Dunăre din literatura cultă în cultura orală şi este transmisă de aproape o sută de ani căltăorilor. Legenda spune că un tânăr ofiţer de marină aflat în misiune la Sulina, s-a îndrăgostit de o prinţesă negresă, devenită dansatoare prin cabaretele portului, printr-un coup de foudre ce a durat doar o vară. Ofiţerul îndrăgostit nu a dorit să ştie de condiţia femeii de moravuri uşoare şi a murit la Sulina în condiţii necunoscute. Dansatoarea care ratase viaţa şi libertatea s-a sinucis la aflarea vestii morţii iubitului.
     Legenda mai spune că amândoi au mormintele alăturate în cimitirul din Sulina.

     De câteva decenii, majoritatea vizitatorilor oraşului Sulina, care au aflat legenda în cele patru ore de navigaţie de la Tulcea spre portul de la capătul Dunării, îşi programează căteva ore pentru a păşi în sanctuarul celui mai vizitat cimitir din România.
          Majoritatea turiştilor ce ştiu povestea şi-au preconceput ideea vizitării cimitirului, chiar de la programarea excursiei de pe Dunăre, ori de la coborârea de pe vapor la Sulina, cu argumente şi convingeri ferme de ultimă oră, ori dobândite pe vapor.
     Dezamăgirea este mare atunci când după căutări febrile prin cimitir, transformate în iscodiri nervoase adresate localnicelor care-şi tămâiază morţii, află că povestea are mai multă fantezie decât adevăr. Localnicii, în special, care cunosc de la mic la mare răspunsul la întrebarea despre dansatoarea neagră la culoare şi care s-a sinucis din dragoste la Sulina, ocolesc din politeţe răspunsul. Şi totuşi legenda.....poate o descoperim noi.

În acest cimitir se află mormântul Prinţesei Ecaterina Moruzzi nepoata lui Ioan Sturza Voievodul Moldovei. E un monument înalt de aprox 3m.

GEAMIA AZZIZIE (din TULCEA)
Monument istoric şi de arhitectură religioasă. Edificiu a fost construit în 1924 după forma şi stilul geamiei vechi de la 1863. Este una dintre cele mai înalte construcţii din oraş.